Alternativ

miercuri, ianuarie 25, 2006

Alternativ/Presa Culturala - Saptamanalul "Cultura"

Saptamanalul editat de Fundatia Culturala Romana prezidata de Augustin
Buzura, se deschide chiar cu editorialul "Sub zodia haosului", semnat de
Augustin Buzura. "Esti atat de stupida, a ridicat el tonul, incat ar
trebui sa intri in politica!" povesteste autorul replica unui sot
exasperat de observatiile sotiei. Editorialul continua: Si in politica,
exact ca in orice alta meserie, exista buni si rai, mari talente si
nulitati dar daca la noi s-a ajuns ca modelul de stupiditate sa apartina
acestui domeniu, inseamna ca lucrurile sunt foarte grave. Este la indemana
oricui sa observe ca, de dimineata pana seara se fac legi care nu se
respecta, se modifica legi abia modificate, se poarta un razboi absurd pe
toate ecranele, in toate publicatiile, cu alte cuvinte se reformeaza
neincetat reformele care nu aveau cum sa isi demonstreze eficienta in
practica. Din ce in ce mai putin loc pentru spirit si tot mai mult pentru
ura, agresivitate si prostie."

Poate din ura, agresivitate si prostie se naste neincrederea. In pagina 3,
Alfred Bulai intreaba "De ce statul roman nu are incredere in cetatenii
sai?" si dezvolta pe patru coloane, citam si noi o secventa: ".. statul nu
acorda prezumtia de nevinovatie, prentru ca in fata lui ai un pacat
capital. Esti cetatean al Romaniei. De aceea trebuie sa te justifici,
trebuie sa aduci dovezi ca esti corect, ca respecti legile economice sau
de alta natura, trebuie sa aduci dovada ca ai cazierul curat ca sa iti
faci o firma, sau pentru te miri ce alt drept teoretic pe care il ai. Din
acest motiv ai nevoie de tot felul de stampile si de avize pentru orice
tip de relatie ai cu statul. Din acelasi motiv, statul isi fixeaza
nenumarate furci caudine si cere ca un contract al sau sa fie semnat de o
multime de functionari, tocmai pentru ca sa nu poata fi inselat, nu doar
de catre proprii cetateni, care sunt rau voitori si urmaresc sa-l fure, ci
si de proprii sai angajati."

Ca este angajat sau nu, cetateanul roman ramane obiect de studiu si la
intrebarile simtite pana acum incerc sa caut raspunsul in pagina
urmatoare, "Sultanismul politic", articol semnat de Adrian Paul Iliescu.
Citesc putin: ".. despotismul sefilor de stat sau de guvern e susceptibila
sa escamoteze adancimea si amploarea problemei. Omniprezenta stilului
sultanic de conducere nu se confirma doar la nivelul deciziei politice
supreme(in stat sau partid); ingredientele acestui stil se regasesc la
cele mai diverse nivele si in cele mai variate sfere(pana la nucleul
familial). Prin urmare, sultanismul nu trebuie reprosat exclusiv anumitor
persoane sau institutii - el este inradacinat in insasi structura noastra
sociala si a devenit consubstantial unui fel tipic de a fi." De a fi
roman? Categoric nu. Identitatea romanului pare pierduta, iar de generatia
tanara, renegata cu totul. Aflat la mijloc chiar ma intreb daca am avut
vreodata identitate si daca da, de ce nu a fost ea destul de puternica in
caracterul romanilor pentru a nu tolera influentele rele?

La mijloc de saptamanal observ "Cronica de zi - Domnul Naratescu(I)"
Daniel Cristea-Enache aduce aminte de Sorin Stoica, in timp ce, vis-a-vis,
Eugen Simion face o "Lauda criticului roman". Daca "Cultura" nu a ajuns
inca in mainile voastre, va spun eu ca este genul acela de ziar cultural
pe pagini mari si albe, cearsaf. Nu e deloc usor de citit. De exemplu in
metrou. Trebuie impaturit de cateva ori ca sa poti spune ca nu deranjezi
vecini. Cu toate acesta generozitate a spatiului, pagina 14 este aproape
neincapatoare, au fost alese aici cele mai bune, proaste, speciale,
animate si emotionante filme din 2005. Da, este vorba de un top si ceva
mentiuni. Primul loc, "Hotel Rwanda" de Terry George. Pe 2 un film din
Franta, "O logodna foarte lunga", iar pe 3 un film de Radu Mihaileanu,
numit la noi "Traieste!" Catalin Sturza argumenteaza astfel aceasta
pozitie: "Un film fascinant despre care s-a vorbit foarte putin. Dupa
"Trenul vietii", Mihaileanu revine la exodul evreilor, de data aceasta in
partea cealalta a lumii: in Etiopia si in Israel. Imagini superbe, umor
fin, un scenariu excelent, o muzica pe masura si o intrebare cat de
curajoasa, pe atat de dificila: ce face ca un evreu sa fie evreu? "
Cultura pentru film continua, si iar picam in pacat, iar ne gandim la
Puiu. "Moartea domnului Lazarescu", este un film dureros de sincer, ce
investigheaza in profunzime fotografiind fiecare detaliu. Un univers uman,
deprimant de cinic si indiferent, rupt din realitatea cotidiana" scrie
Andreea Drogeanu. Retrospectiva anul cinematografic romanesc inseamna
intr-un taler Puiu, si de partea nereusitelor, restu' :"esecurile de
proportii, aproape stanjenitoare ale lui Pita cu "Second Hand" si "Femeia
visurilor" si Nicolaescu cu "15", dar si stangaciile partiale ale lui
Daneliuc cu "Sistemul nervos" si Piersic Jr. cu "Fix alert"

Am sa incerc totusi sa inchei aceasta rasfoire de presa cu articolul
semnat de Horia Garbea "O strada absolut unica!", in care-si saluta vecina
de strada. "Peste tot in lume oamenii au orgoliul zonei in care
locuiesc... Cu cat o strada e mai mica, asa cum este a mea, locuitorii tin
la prestigiul ei. Acum cativa ani, intr-o dimineata, o vecina mi-a spus cu
un aer definitiv de Napoleon biruitor: - Ei, cine credeti ca s-a mutat la
noi pe strada? Chiar acolo!- Si mi-a aratat casa cu aer simplu, dar
distins de vis-a-vis. -Cine? am zis, temandu-ma de vreun politician
neconvenabil, incomparabil cu linistea usor desueta, dar fermecatoare a
stradutei. -N-o sa credeti! Doamna Oana Pellea! a rabufnit vecina, mandra
ca un director de teatru care a facut o angajare demna de istorie.. Ce o
sa mai zica aia de pe Plantelor, sau chiar Mantuleasa, strazi alaturate si
mai celebre in istorie si literatura, dar care nu se puteau laudau cu
asemenea locuitori?! E drept ca pe Plantelor a murit Eminescu si traieste
Gheorghe Turda. Dar, orisicat, Oana Pellea e altceva.... Oana Pellea, ca
si alte mari actrite pe care am avut sansa sa le cunosc, se distinge prin
capacitatea de iradia emotie dar stand sau privind, fara sa vorbeasca,
fara macar sa clipeasca. Este tipul de actor care nu are nevoie de nici un
artificiu. Trece pe strada si strada incepe sa poarte numele ei. De aceea,
cand ma intreaba cineva pe unde locuiesc, ii raspund simplu: -Pe strada pe
care sta Oana Pellea.